fotografia in ziua nuntii
1) Folosește pe cât posibil, lumina naturală, la fotografiile de la pregătirile mirelui și a miresei.
Lumina naturală este magică! Da, magică! Trage draperiile, lasă lumina de afară să pătrundă în interior. Chiar dacă fotograful tău va folosi și alte surse de lumini, este indicat ca lumina principală, să fie cea solară. Cea suplimentară, așa cum spune și denumirea în mod intuitiv, are rolul de a compensa, ci nu de a înlocui.
fotografia in ziua nuntii
Adesea, un fotograf profesionist, va aprinde doar o parte din lumini, pentru a scoate mai bine în evidență ambientul. Astfel, fotografiile vor ieși cu mult mai bine. Iar în centrul atenției, va fi subiectul de interes.

2) Dă-ți voie să trăiești emoțiile exact așa cum sunt. Nu te abține să nu plângi!
În special, la first look, momentul întâlnirii dintre mire și mireasă, atât mirii, cât și ceilalți participanți se emoționeză extrem de tare, până la lacrimi. Te rog, dă voie acestor sentimente să iasă la suprafață și nu le reprima. Pentru că, toate aceste emoții, fac parte din povestea nunții tale. Trăiește-ți emoțiile exact așa cum sunt. Fotograful tău, așteaptă în fiecare moment să le surprindă, cu inima plină de fericire.

3) Este esențial să trăiești clipa cu adevărat.
Trăiește fiecare clipă, la intensitate maximă! Te întrebi, cum poți face asta? Simplu, îndepărtezi toate gândurile legate de trecut și de viitor și te implici 100% în activitățile din prezent, de acum. Nu te mai uita la ceas, din minut, în minut. Pur și simplu, trăiește momentul! Exprimă-ți, liber, emoțiile și implică-te în totalitate. Trecutul s-a terminat, iar viitorul se crează, trăind în prezent. Așadar, prezentul este tot ceea ce ai! Profită de el!

4) Tratează cu deschidere ideile de fotografie ale echipei tale;
Fotograful/echipa ta foto-video va veni mereu cu idei creative pentru a-ți povesti nunta, într-un mod cât mai frumos. Fii deschis la propuneri, ele vor constitui imagini și momente video pe care le vei privi, ulterior, cu sufletul la gură! Chiar dacă, în ziua nunții, fotografiile și filmările nu par atât de importante, ulterior, după ziua nunții vor fi. Pentru că este ceea ce vei aștepta cu nerăbdare să primești, de la echipa ta. Sunt amintirile care îți vor rămâne. Așadar, fii deschis la propunerile echipei tale, fiindcă ei au rolul de a-ți crea amintiri noi și a-ți povesti frumos amintirile! 🙂

5) Nu vei putea mulțumi pe toată lumea!
Faptul că nu vei mulțumi pe toată lumea, este o garanție! Fiecare are anumite aștepțări și dorințe. Nu le lua personal. Fă-ți o listă cu priorități și nu te abate de la planul tău. Asta te va asigura că totul va ieși conform planului. Nu trebuie să îi mulțumești pe toți. Dar, știi că este important să-ți canalizezi energia, spre a atinge acele obiective care contează cu adevărat pentru tine.
Așadar, urmând aceste sfaturi, vei putea “profita” la maxim de ziua nunții, pentru a simți cu adevărat că a fost o zi unică și specială. O zi magică, care ți-a adus foarte multe bucurii, dar ți-a dăruit și cele mai frumoase amintiri din viața ta.
