fotograful de nunta
Te întrebi oare, cât de important este first look-ul? Oare, să-l facă doar mirii sau să-l facă mirii, alături de invitați?
First look-ul, reprezintă momentul în care mirele și mireasa se întâlnesc, pentru prima dată, în ziua nunții. Momentul în care. aceștia își revarsă emoțiile, unul asupra celuilalt și își impărtășesc aprecierea și iubirea.
Sunt două modalități, în care poți aborda acest moment important:
1.First look-ul făcut doar cu mirii (cazul ideal);
În cazul acesta, consider că mirii pot fi mult mai autentici și să-și dea frâu liber sentimentelor, neavând presiunea celor care îi privesc. Astfel, sunt mult mai multe șanse ca aceștia să fie dispuși, să afișeze lacrimi de fericire, față de momentul special pe care îl trăiesc.
Momentul este unul mult mai intens, iar lipsa oamenilor din jurul lor, le oferă un cadru intim, magic, în care pot fi ei, naturali și autentici, fără să se mai gândească la nimic altceva. Asta, îi ajută să trăiască momentul la intensitate maximă și să se bucure unul de celălalt.
Ca și scenariu: mireasa se află într-o cameră cu fotograful. În timp ce aceștia fac fotografii, iar apoi, apare într-o clipă, mirele în mod surpriză. Iar, în acele momente se desfășoară toată interacțiunea dintre cei doi, într-o rafală de fotografii. Totul se desfășoară în mod natural și autentic. Emoțiile lor sunt sincere și pline de iubire. Iar imaginile înlacrimate vor fi apreciate maxim de către ei, în momentul în care vor vedea fotografiile.
2.First look-ul făcut cu mirii, alături de invitați (de preferat să eviți acest caz);
Această variantă este adesea, preferată de majoritatea, însa nu este și cea mai bună. De ce? Simplu! Pentru că fiind toți oamenii în jur, mireasa se va aștepta ca în orice clipă să apară mirele, iar ceilați nu vor știi “să joace” momentul. Astfel, intensitatea emoțiilor va scădea, odată cu așteptarea sa. Sunt șanse maxime să nu se simtă la fel de în largul lor, ca atunci când sunt doar ei, singuri.
Mai mult ca sigur, șansele de a vedea mirii cu lacrimi în ochi de fericire, vor fi mult mai mici. Ei vor fi inhibați, poate, fără ca măcar sa-și dea seama de acest lucru. Iar imaginile first look-ului lor, nu vor fi autentice. Nu vor fi, pentru că vor fi influențate de prezența celorlalți. Iar toate emoțiile frumoase, pe care le-ar fi putut exprima, vor ramâne în interiorul lor…
De aceea, este recomandat, ca invitații să apară în cadru după vederea celor doi și fotografierea acestora. Fie, venind ei, în locul în care se desfășoară toată acțiunea, fie ieșind mirii către invitați.
Ceea ce te rog este, ca indiferent de varianta pe care o alegi, să faci acest moment să fie special. Aștepți ziua aceasta de o viață întreagă, iar acum este momentul să o trăiești și să fie memorabilă. Fă ceva cu totul și cu totul special, pentru că amintirile tale să fie povestite frumos. Meriți să ai amintiri de vis, pentru că evenimentul tău nu se mai repetă!
Traiește clipa prezentă, comportă-te autentic și iubește. Arată și transmite asta celorlalți, prin toți porii tăi. Vei avea doar de câștigat. Amintirile tale te vor surprinde, așa cum nici măcar nu ți-ai putut imagina vreodată 🙂